New York

Zborul pana la Londra a durat aproximativ 3 ore dar a fost scurt pentru ca era prima data si eram foarte emotionat ca in sfarsit zburam cu avionul, imi doream foarte mult sa zbor cu avionul. cand ieseam de la facultate si nu ma simteam bine, sau eram trist mergeam la aeroportul baneasa unde zaboveam cateva ore stand doar sa ma uit la avioane, sa vad cum decoleaza,cu aterizeaza, ma linistea si ma linisteste lucrul asta. am servit masa in avion, ne-au servit cu suc cu apa, tot ce am avut nevoie si dupa ceva timp de stat de vorba cu cristi si ascultat muzica s-a aprins semnalul care ne cerea sa legam centurile pentru ca urma sa aterizam la londra.dupa ce ne-am legat centurile capitanul a anuntat ca v-a mai intarzia cu cateva muinute aterizarea pentru ca traficul aerian este intens in jurul aeroportului si asteapta multe avioane sa aterizeze fapt pentru care a trebuit sa ne invartim in jurul aeroportului decateva ori. pe fereastra se vedeau si alte avioane care faceau acelasi lucru ceea ce era foarte interesant sa vezi alt avion zburand dintr-un avion la aceeasi inaltime. senzatia era foarte interesanta cand se lasa avionul pe o parte de schimba directia pentru a face acele cerucuri de rotire. intr-un final am aterizat si la londra. am asteptat sa ne dam jos din avion si am mers direct pe unde scria flight connection, desi fusesem informati de echipajul de zbor dar si de personalul din aeroportul otopeni. am mers la autobuzul ce ne-a transportat la terminalul 3 de unde urma sa luam zborul de new york. nu am avut timp de altceva pentru ca in cele doua ore dintre zboruri am ajuns la terminal, am facut verificarile necesare si ne-am imbarcat. spre fericirea mea am avut locuri la fereastra si cristi mi-a cedat locul lui de langa fereastra pentru ca eu il avea pe cel de langa culoar. am stat cuminte la locul meu pana ce avionul s-a miscat fiind foarte emotionat si nerabdator. era un avion mult mai mare, aproape dublu fata de airbus 320, acesta era boeing 777. avionul a pornit spre pista si asteptam decolarea. inainte sa intre pe pista am asteptat un timp pentru ca se statea la coada la decolare, erau cam 7 avioane inaintea noastra cae asteptau permisiunea de a intra pe pista si de a-si lua zborul. intr-un final am reusit sa ajungem pe pista si asteptam decolarea. motoarele au fost turate la maxim, zgomotul era unu destul de puternic dar foarte placut, era zgomotul pe care il auzeam cand mergeam la aeroport, un bang puternic care iti trezea simturile. a prins viteza si deodata s-a ridicat de la sol.aceeasi senzatie placuta s-a simtit dar mai puternica. pamantul era lasat in urma si in jos, casele se vedeau din ce in ce mai mici, norii erau cat mai aproape si dupa putin timp a trecut printr-un nor mare alb si pufos, cum se vedeau de pe pamant.foarte frumos.s-a ridicat mult si pamantul a ramas mic si in urma. avionul prindea viteza din ce in ce mai mare si se ridica tot mai sus pana cand a ajuns la 11 000 de metri de unde se vedea totul foarte foarte mic. dupa ce a trecut de pamant si a inceput oceanul atlantic am tras protectia la fereastra pentru ca lumina soarelui se reflecta in nori iar senzatia aceea era deranjanta pentru ochi. am pus castile pe care le primisem in avion si am ascultat muzica, am vizionat filme iar dupa cateva ore am pus in functiune si perna cu paturica primite deasemenea. am reusit sa prind aproximativ 2 ore de somn. zborul a durat 7 ore. dupa aceste ore am ajuns si pe continent american si se apropia aterizarea. inainte de aterizare pe aeroportul international JFK in zare se vedea skyline-ul new york-ului cu cladirile inalte. o minunatie de imagine. empire state building era in toata splendoarea ei cea mai inalta cladire din minunatul oras. ma gandeam la momentul cand voi reusi sa urc pana sus sa vad orasul minunat. imi vedeam visul cu ochii. dorinta imi era implinita, vedeam new york-ul cu ochii mei, nu mai era doar in poze. a fost cel mai emotionant moment.abia asteptam sa ne dam jos din avion sa simt pamantul american. avionul a aterizat destul de bine avand in vedere gabaritul lui depasit. a ocolit toate terminalele pana a ajuns la terminalul 8 unde opera compania aeriana american aerlines. ne-am dat jos din avion si trebuia sa mergem la verificari speciale pentru cei care nu sunt cetateni americani. amers cristi primul dupa care am fost si eu. cand sa imi ia amprentele agentul respectiv m-a intrebat daca am mai fost in state, in mintea mea am spus as fi vrut eu, dar am spus ca nu pentru ca asa era si am intrebat de ce.mi-a spus ca apar amprentele mele in baza lor de date dar si-a dat seama erau acolo pentru ca fusesera transmise de catre ambasada din romania. am trecut de control si practic eram americani pentru 3 luni. dupa ce am asteptat bagajele cu mari emotii si teama sa nu se piarda, le-am luat si am mers in aeroport sa ne hotaram ce vom face. continuarea cu prima noapte in new york data viitoare.

ziua cea mare...

cu cateva zile inainte am facut bagajul pentru plecare, nu mai stiam ce sa pun si ce sa las acasa, as fi luat tot ce e de acasa sa imi aminteasca de camera mea si de toti ai mei. dupa ce am facut bagajul l-am pus bine undeva in camera si am asteptat sa vina ziua. in fiecare zi ma uitam pe cer dupa avioanele care treceau, erau atat de sus si urma pe care o lasau ma fascina, totul era foarte interesant si nou asa ca am asteptat cu mare nerabdare sa vina acea zi. m-am trezit de la ora 6 jumatate in ziua respectiva. aveam zborul de la 1 dar m-am gandit ca pe la 10 jumatate sa fim la aeroport. la ora 7 varul meu a fost in fata portii cu masina sa ne duca la aeroport. mama a mers cu mine iar tata a ramas acasa. inainte sa ma urc in masina mi-am luat ramas bun de la tata, iar el a inceput sa planga si a intrat repede in curte sa nu il vad ca plange. nu mi-a trecut o secunda prin cap ca ar putea fi ultima data cand il mai vad. si acum imi aduc aminte scena si nu am sa o uit niciodata. s-a bucurat mult pentru mine ca am reusit sa plec si inca se bucura, sper ca l-am facut fericit si ca nu l-am dezamagit desi nu am fost cel mai bun copil pe care il poate avea un tata. ne-am urcat in masina si am pornit. dupa un drum lung de cateva ore care treceau ca zilele am ajuns la aeroport. acolo cu siuranta ca am ajuns cu o ora mai devreme. am mers cu mama si cu o prietena a ei prin aeroport sa le arat cum arata otopeniul pentru ca nu il vazuse. mama a fost doar la baneasa care este vizibil mai mic decat acesta. ne-am plimbat pe acolo pentru ca il asteptam pe colegul meu de grupa cristi. am mers impreuna. dupa ceva timp a venit si el cu mama lui la aeroport si ne-am gasit in zona unde se astepta. au facut mamele cunostinta intre ele pentru ca nu se cunosteau, au facut schimb de telefoane sa poata vorbi si imediat s-a anuntat ca s-a deschis check-in pentru zborul de londra. zborul a fost cu escala la londra. am mers cu bagajele la biroul de check-in, ne era teama ca o sa depaseasca greutatea maxim admisa dar nu a fost nici pe departe. maxim era de 25 de kg dar noi am avut cate 17 fiecare. dupa ce ne-am luat biletele si am lasat bagajele am mers catre punctul de control. ne-am luat ramas bun de la mame si am intrat la control. dupa ce ne-au controlat si am trecut pe la detectorul de metale inainte sa trecem spre zona libera le-am ai facut odata cu mana mamelor si am trecut. in timp ce mergeam vorbeam si negociam cu cristi ca daca are el loc la geam sa ma lase pe mine ca e primul zbor dar nu am reusit decat sa obtin locul de la geam din zborul de la londra spre new york. am trecut si de controlul pasapoartelor si am ajuns in zona libera. nu ne-a interesat sa luam nimic de la magazinele dutyfree asa ca am mers direct spre poarta asteptand sa se faca imbarcarea. mai aveam in buzunar 100 de mii romanesti si restul aveam dolari deja schimbati pentru acolo. dupa ce am stat si am mai vorbit la telefon putin s-a anuntat ca se face si imbarcarea si am mers spre poarta. ne-am urcat in autobuzul ce ne-a dus la avion. la avion noi de la clasa a 2-a sau cum se numeste am urcat prin spatele avionului cum era si normal. in avion ne-am asezat la locurile noastre, cristi la fereastra si eu langa. am reusit sa vad si asa pe fereastra. la un moment dat avionul a pornit spre pista, mergand incet si pregatindu-ne de marea aventura a vietii noastre. eram foarte emotionat si totodata imi era teama. ajuns pe pista avionul s-a oprit si a asteptat cateva momente pentru primirea confirmarii de decolare. imediat s-au auzit motoarele cum s-au turat la maxim si avionul a scartait din toate incheieturile lucru ce m-a speriat cum era si normal, dar cristi m-a linistit. a luat viteza spre pista si dupa o rulare scurta s-a ridicat de la sol. senzatia a fost nemaipomenita, adrenalina ridicata,pentru mine ca era prima data. este o senzatie unica si merita experimentata de multe ori. eram ridicat putin de pe scaun sa vad pe fereastra cum se vede pamantul din avion de sus. vazusem multe filmulete cu decolari. asa a inceput aventura noastra. cu necunoscut din prima. fara sa stim ce ne asteapta acolo. o lume total noua si noi niste copii aruncati in mijloc.lumea de acasa ma intreba inainte sa plec daca am sa ma descurc acolo.nu stiam ce sa spun dar simteam o siguranta. numai gandul departe acolo cateodata ma infricosa dar ma imbarbata si imi arunca la fileu o provocare unica si greu de invins dar in acelasi timp imi faceam singur incurajare ca pot si ca o sa fie bine, ca o sa ma descurc, ca de fiecare data. in momentele acelea nu m-am gandit la ce am lasat in urma, eram doar bucuros de ce aveam in fata. nu am facut bine pentru ca am lasat multe probleme pe capul parintilor care s-au sacrificat zi de zi numa ca eu sa imi indeplinesc visul si am sa le multumesc toata viata, mai ales nu am sa uit gestul pe care la facut tata de a-mi da banii. fara el nu as fi ajuns acolo niciodata. multumesc tata!

interviul la ambasada...

pe 6 iunie am fost programat la interviul pentru viza pe cand colegul de facultate cu care urma sa plec a fost programat pe 13 fapt pentru care nu am mai putut sa plecam pe 15 iunie cum planificasem. cu cateva zile inainte am mers la banca transilvania sa platesc taxa de ambasada in valoare de 131 de dolari urmand sa astept sa vina ziua cu pricina, cu o zi inainte am mers in recunoastere in zona universitate sa vad unde se afla locul unde trebuia sa ajung, m-am invartit jumatate de ora in jurul ambasadei si nu observam unde se afla pana cand am observat un steag mare mare de tot care ar fi fost observat de la romana numa eu nu il observam. dupa ce am vazut unde se afla a doua zi mi-a fost mult mai usor sa ajung. cand am ajuns acolo era o coada imensa la care am stat bineinteles si dupa ce am stat o ora aproximativ am intrat inauntru. intram cate 5 odata si exact la intrare a trebuit sa trecem printr-o chestie de detectarea metalelor si apoi am stat la o noua coada unde trebuia sa ne lasam dosarul la verificat. dupa ce am stat la verificat dosarul am intrat intr-o sala unde erau numai studenti si asteptam sa ne fie strigat numele. dupa 15 minute mi-am auzit numele si am intrat intr-o noua sala unde erau ghiseurile consulilor ce intervievau studentii. am mers la unul din ghisee de unde trebuia sa ne luam actele de la dosar si unde ne-au luat amprentele. dupa ce am luat actele de dosar am stat sa fiu chemat pentru interviu. cand am ajuns in fata ghiseului pt interviu eram foarte emotionat, nu stiam ce sa spun. m-au intrebat cum ma numesc, unde sunt student si cand m-a intrebat cum sunt notele mele de la facultate am spus ca nu stiu, sa se uite si sa isi dea cu parerea. mi-au mai pus cateva intrebari despre unde urmeaza sa plec si ce sa fac acolo dupa care mi-au dat un cartonas roz cu un numar de ordine pe care urmasa il duc la agentia unde am facut actele. am mers cu cartonasul la agentie si cand am intrat era deja iulia fata care ma ajutase cu programul si m-a intrebat ce am facut. i-am spus ca am luat cum era de asteptat.ea stia ca sunt cam speriat ca nu stiu daca iau dar a fost mai bine decat ma asteptam. am lasat cartonasul acolo urmand sa vin cateva zile mai tarziu sa iau pasaportul cu viza. eram foarte fericit si am sunat-o pe mama si pe colegul meu sa le spun ca am luat, urmand sa astept ca si el sa ia viza si sa plecam....continuarea va fi cu ziua in care am plecat.next time!

continuare....

a trecut repede vacanta si a venit sesiunea, nici prin cap nu imi trecea ca voi reusi sa termin fara restante dar miracolul s-a produs si inainte de ultimul examen am mers la agentie unde am semnat contractul fara ca nimeni din familie sa stie si am plecat acasa la tandarei si am vorbit cu mama mea despre asta iar ea mi-a spus ca nu sunt sanatos. trebuia sa platesc prima rata la program de 200 $ si nu stiam ce sa fac pentru ca mai depindeam de un examen la care trebuia sa iau nota 8 sa imi iasa media 8. am platit acei bani fara sa stiu nota de la examen si fara sa ii spun tatalui meu pentru ca m-ar fi certat destul de rau. ziua urmatoare am mers si la slobozia sa fac pasaportul. dupa o saptamana am aflat nota la examen si era cea de care aveam nevoie asa ca am fost foarte fericit si i-am spus lui tata care tot nu era convins si era cam retinut in ceea ce priveste plecarea mea. nu i-am spus nici ca facusem pasaportul. dupa ce s-a terminat vacanta m-am intors la bucuresti cu toate actele pe care le facusem si cu chitanta de la banca. au mai trebuit cateva hartii pe care le-am facut dupa aceea. problema cea mare ramasese restul de bani care erau destul de multi. imi mai trebuiau 2000$ pe care nu ii aveam si nici nu stiam de unde sa fac rost de ei. am aflat de la agentie ca se pot face rost de bani prin credit work and travel. cand am auzit ca am aceasta solutie am spus ca alta alternativa nu am. am cerut informatii despre credit si am aflat ca parintii mei trebuie sa vina amandoi la bucuresti sa semneze hartiile de credit ceea ce nu se putea intampla, era imposibil pentru ca tata nu putea lipsi nici macar o zi de la munca.am fost foarte dezamagit si i-am spus ca trebuie sa vina dar mi-a spus ca nu poate. apoi cand m-am intors la agentie mi-au spus ca nu e necesar sa fie si ei acolo ci doar sa aduc adeverinte de salariu. am incercat si asta, am mers acasa cu prima ocazie si am facut adeverinte de salariu pentru tata si pentru un prieten de familie care lucra cu el pentru ca aveam nevoie de girant.dupa cem-am intors la bucuresti mi-au spus ca nu se poate, tot trebuie sa vina. eram terminat ca nu puteam pleca si nu vroiam sa renunt. am tot incercat sa il conving pe tata cat de bine e pentru mine sa plec si ca vreau mult de tot si ca o sa reusesc sa strang banii pe care ii dau numai sa ma ajute sa iau creditul. tot spunea nu si nu, lucru ce m-a enervat foarte tare si in seara in care am avut discutia am stat la telefon aproape 2 ore si am vorbit. am stat in piata romana la semafor si vorbeam cu el timp de o ora apoi la camin cand am ajuns la fel pana cand m-a enervat tare de tot si ne-am certat.am fost nervos atunci si m-am descarcat pe el, mi-a parut rau dar se mai intampla. a doua zi dimineata ma trezeste mama ca sa imi spuna ca au stat de vorba si s-au hotart ca este bine sa plec si ca o sa imi dea ei banii.cand am auzit imi venea sa ies pe strada si sa tip de fericire, a fost un sentiment minunat si mi-am dat seama ca am cei mai tari parinti, as fi vrut sa le sar in brate si sa ii pup. dupa aceea am mers acasa sa umblu pe la banca pe la munca pe la tata ca sa fac adeverinta de salariu si sa merg cu el la banca. nu am mai ajuns la banca pentru ca a trebuit sa ma intorc in bucuresti.au mers amandoi la banca si au facut crditul iau peste cateva zile aveam banii pe card sa ii duc la banca sa platesc tot. am platit doar 700 $ a doua taxa de program iar restul urma sa fie de bilet si de taxa la ambasada.

inceputul calatoriei...

In primul rand trebuie sa spun ca sunt foarte nerabdator sa scriu despre aceasta calatorie deoarece a fost un vis devenit realitate si trebuie impartasit cu alte persoane. Este minunat cum un lucru ce ti se pare vizibil imposibil de realizat printr-o minune devine realitate si chiar atunci cand ajungi sa traiesti sentimentele respective nu realizezi. Totul a inceput prin luna noiembrie cand in drum spre casa, intorcandu-ma de la facultate, am observat la metrou afise pe care scria piata romana sau time square?, si m-am intrebat ce sa insemne asta. apoi am vazut afise pe care scria what makes you special?, iar raspunsul pe care mi l-am dat singur a fost "just being me". ajuns acasa am inceput sa caut pe internet la adresa respectiva sa descopar ce se afla in spatele acelui afis. in cautarea mea disperata de lucru am reusit sa ma angajez, acolo aveam o colega foarte de treaba care mi se parea mie mai speciala. la intrebarea unui joc, pe unde au umblat pantofii tai?, ea a raspuns statele unite, raspuns la care noi am ramas foarte uimiti si am vrut clar sa aflam mai multe detalii. mi se area eva iesit din comun acest lucru, ca ea la 20 de ani sa ajunga acolo unde multi nu ajung toata viata. nu am aflat de la ea decat ca a fost printr-o agentie. am aflat ca era agentia care punea afise pe strada si atunci m-am interesat de mai multe detalii. ea imi spunsese ca trebuia sa am media 9 pe primul semestru sa pot pleca. la aflarea aceste vesti am fost foarte dezamagit pentru ca stiam cat de greu este la ase sa obtii media asta, dar nu am renuntat sa caut informatii. pe site cand am intrat am ramas fascinat de poze si de ce citisem printre articolele celor plecati, eram vrajit si clar imi doream sa fac si eu asta. intrand la rubrica de conditii de participare am aflat ca de fapt trebuie sa am media 8 pe primul semestru si nici o restanta. cand am vazut asta iar am fost dezamagit pentru ca nu stiam daca o sa reusesc, de fapt stiam sigur ca nu o sa reusesc si pentru moment am renuntat. cand am vorbit la telefon cu parintii mei si le-am spus despre asta ei am fost cam sceptici in ceea ce priveste o plecare de genul acesta, li se parea aberanta si nu se gandeau ei ca as putea eu sa ajung acolo asa ca pentru moment au spus si ei ca da suna interesant si ca daca poti straduieste-te. ei spuneau asta pentru ca le-am spus despre faptul ca trebuie sa am medie mare si fara restante, iar ei m-au incurajat numai ca sa ma straduiesc sa invat si nimic mai mult. am fost bucuros sa mi-au dat acordul si urma sa vad ce o sa se intample asa ca nu aveam decat sa ma motivez si sa astept. Mai multe detaii pe data viitoare.

caaaapul sus!

Acum este mai greu ca niciodata caci tot ce s-a crezut a fi roz s-a transformat in ceva greu de inteles, parca nu e nici o culoare, e o combinatie intr toate si ceea ce trebuie sa faci este sa stai sa descifrezi si sa separi fiecare culoare pentru a putea sa te gandesti ce vei face inainte! Am avut o atmosfera prin care se vedea un cer foarte senin dar dupa cum era de asteptat a venit o furtuna de asteroizi care a strapuns atmosfera, care oricum se subtia pe zi ce trecea. Au inceput sa loveasca tot mai violent suprafata. Incerc sa tin ce este in interior la adapost sa nu fie lovit, sa nu fie ranit de loviturile dure ale problemelor. Impactul a fost nimicitor, populatia a fost nimicita, parea ca nu maie ste nici o sansa de reconstructie, de a face totul cum a fost inainte pana cand acolo undeva in zare catevata persoane ies dupa furtuna sa vada pagubele. Ma uit la ei si zambesc ca a mai ramas o mica speranta ca totul sa se refaca. Va necesita multa munca si timp. Va trebui ca timpul sa aiba rabdare cu oamenii si sa le acorde o perioada de gratie! Vom astepta cu sufletul al gura sa vedem totul gata! Mentina-te la nivel!

a new version...

Dureaza ceva pana se face schimbarea si pana ce un remix apare de care uneori te bucuri uneori nu! Am suferit un remix, da se intampla si acum ascult melodia Hai cu mine-bug mafia, nu sunt fan nici nu ascult prea des, dar a avut cineva grija sa imi trezeasca interesul si acum aici sunt privind si dansand pe acest remix avand in minte o imagine pe care s-ar potrivi aceasta melodie. Vad un tip bine, imbracat la 4 ace cu o camasa albastra si o cravata care nu iese in evidenta, intr-un audi a5 cc in orasul Tandarei. Masina aluneca lin pe soseaua uscata si batuta de soare, melodia sparge membranele boxelor, lumea de pe trotuar arunca o privire aspra si plina de intrebari. Ochelarii de soare fac ca misterul sa pluteasca in aerul greu respirabil din cauza caldurii. Masina neagra ca intunericul, numarul afisand trei litere ce aduc un indiciu despre persoana misterioasa de la volan. Ajuns la trecerea de pietoni se opreste incet, lumea priveste si vrea sa afle cine e, se intreaba, privirile ascutite se abat asupra lui dar el este atent la altcineva. O tipa superba trece prin fata masinii, bruneta cu parul pana la nivelul umerilor, privirea de domnisoara aruncata asupra lui il face sa tresara si sa o urmareasca cu privirea. Mintea este tulburata si plina de intrebari referitoare la o lady superba ce isi face aparitia intr-o pereche de pantaloni scurti, foarte scurti si cu un maiou ce afiseaza un decolteu generos gata sa lase pe orice barbat cu gura cascata! Gandurile tulburate si privirea amagita de o asemenea frumusete alterneaza cu lipsa gesturilor, ramane pe pozitie, ferm si arogant, cu ochelarii pe ochi ascunzand faptul ca o urmareste cu privirea.
Ea trece prin fata, melodia spune tot:
" A depasit imaginatia
A captat admiratia
C-o rochitza pan' la fund
Cerand parca un studiu in amanunt
(Zi) Plina de mister, genu' exotic
Poetica dar si vulgara ca un show erotic
Si ma face sa ma gandesc la sex
Ca pare lipsita de orice complex
Cheama gaborii sa o aresteze
Ca e criminala, simpla ei prezentza poate fi fatala
Trasaturi fine, forme pline
Indeajuns cat sa nu ma pot abtine
Fiindca e mai fierbinte decat vara"
Trece aruncand o privire spre el si se intoarce brusc lasandu-l sa suspine!

Fii tu!

Am deseori tendinta de a vorbi in gol, intr-un mare gol plin cu nimic si care nu are nici un sens si nici un suport ci pur si simplu se zbate intre a fi si a nu fi mai presus de tot ce tine de amuzamentul fiecarui participant la aducerea nimicului pe lume fara eforturi indelungate! Este doar o reprezentatie a nimicului scris in forma frumoasa.
Cateodata te vad acolo undeva si nu spui nimic, taci si privesti la mine si la ce ma inconjoara, ma faci sa ma uit in jur sa fiu sigur daca te uiti la mine. Privesc si realizez ca da, eu sunt acolo si spre mine se abat toate gandurile tale aruncate intr-o privire, lansate fara nepasare pentru ca aparatul meu de citit ganduri nu functioneaza in acel moment asa ca poti trimite multe spre mine fara sa iti fie teama de rezultate, de respingere, de abatere, de nimic. Esti acolo fara nimic ce poate sa iti stea in cale. Ai totul bine ascuns si iti e teama sa raspunzi gesturilor aiurea pe care uneori, de multe ori le fac fara sens sau bine calculate. Niciodata nu realizezi nimic din ce joaca in jurul tau, faci din imagini ceva invizibil peste care treci fara sa iti dai seama. Sunt multe la care ma chinui sa le construiesc si cine are grija sa le faca neinsemnate, tu! Privesti in gol, iti plangi de mila in interior, faci din nimic ceva insemnat, iti aduci aminte de viata pe care o duci acolo departe de fericire, placata cu dinamita gata in orice moment sa explodezi pentru ca nu vei mai putea rezista sub atata tensiune. Vezi in mine eliberarea de care ai nevoie dar iti e teama sa apuci colacul de salvare, iti e teama de respingere, de repercursiuni din celelalte tabere ce vor incalca tratatul de pace si vor ataca fara mila distrugand si cel mai mic sentiment ce se scurge prin ultimele lacrimi varsate in gol peste obrazul ce a fost sters de multe ori fara ca nimeni sa nu te vada si sa te compatimeasca. Taci si tacerea alunga tacerea pentru ca de fapt tu tipi si eu te aud dar nu pot face nimic pentru ca nu pot trece prin ziduri. Esti exact ca un gand aruncat in disperarea vantului purtandu-l oriunde vrea el si amestecandu-l cu celelalte ale lumii pline de ura, durere, griji si probleme, ce va face si din al tau unul asemanator lor si nu va mai da nici o sansa sa devina un fluture viu colorat ce zboara oriunde vrea si cand vrea ci va face din el o molie urata si legata de hainele pe care trebuie sa le manance si din jurul carora nu mai poate pleca pentru ca este legata de mirosul lor putred. Ajunge cu atata nimic dureros ce face inima sa piara in deznadejde si in amagire. Este ceea ce nu vrei si de care nu poti scapa, doar daca vezi lucrurile asa cum numai eu le vad si nu dai importanta numai carui lucru vrei. Plangi dar eu nu pot plange cu tine pentru ca eu nu am motive, pleci capul dar eu nu pot pentru ca privirea imi este orientata catre cerul senin ce tie ti se pare cenusiu si plin de nori, eu visez spre lucruri marete si u visezi numai spre scopuri ce mie mi se par aiurea, eu dansez pe o muzica ce canta cum vreau eu iar u dansezi numai cum vor ei, eu doresc un viitor frumos si plin de impliniri dar u vrei doar linsite. Diferenta este ca esti departe de mine, dar asemanarea este ca eu sunt salvarea! I wish you could realize that!

life is in me!

Era odata un baiat care avea cam 19 ani, era la facultate, si dorea foarte mult sa castige provocarea la care viata ii supune pe toti! A avut o copilarie frumoasa in mare parte, dar au fost si intamplari mai neplacute pe care dorea sa le uite si niciodata nu vorbea despre ele pentru ca nu ii facea placere si nu le lasa sa il afecteze. Avea un singur gand si anume sa reuseasca sa faca ceva diferit de ce a fost pana atunci si se straduia pe cat putea, cu toate ca uneori mai dadea gres. A reusit sa ia examenul de capacitate sa termine liceul cu bine, sa intre la facultate, lucru pe care si l-a dorit foarte mult. Il cunosc foarte bine pentru ca deseori ne identificam. Duce o viata foarte frumoasa, este totdeauna fericit orice ar fi, nu lasa problemele sa ii atace bunavointa, sa ii patrunda in rutina ci le trateaza asa cum trebuiesc tratate si anume nu le da prea multa importanta pentru ca daca s-ar gandi tot timpul la ele si ar incerca sa le gaseasca solutii acestea s-ar transforma din minore in uriase si atunci ar fi si mai greu de rapus. Cu cat sunt tratate cu putina indiferenta dar nu uitate, de multe ori ele se rezolva de la sine sau rezolvarea vine pe neasteptate. Este fericit pentru ca are cam tot ce isi doreste si poate avea in momentul asta, are o familie foarte frumoasa pe care o apreciaza foarte mult si pentru care ii multumeste lui Dumnezeu. Sunt persoanele care pentru el inseamna cel mai mult pe lumea asta si pentru care ar face orice sa le fie bine! Mai sunt si prietenii lui la care tine foarte mult si isi doreste tot binele pentru ei, si ii pasa ce se intampla cu ei cu toate ca ei nu vad lucrul asta si de multe ori il resping si nu ii accepta ajutorul ceea ce il face sa fie dezamagit. Are foarte multa incredere in ei dar ei nu prea au in el desi nu a facut niciodata nimic care sa ii dezamageasca. II place sa fie alaturi de ei tot timpul si sa se distreze impreuna pentru ca ei sunt ca o a doua familie pentru el si nu ar vrea sa ii piarda niciodata. Mai este si facultatea pe care se chinuie sa o termine cu bine si sa ii faca pe parintii lui fericiti pentru ca isi doreste sa le multumeasca si sa le rasplateasca grija pe care i-o poarta. Se mai intampla si dezamagiri pentru ca viata ar fi prea lictisitoare daca ar fi totul frumos si nu se supara cand mai apare cate o problemapentru ca adora provocarile si astfel isi testeaza limitele desi cineva spunea ca nu ar trebui sa existe limite, dar exista! Va trece cu bine peste aceste probleme si va fi totul ca inainte!
Deseori se consuma de la orice se intampla intre el si prietenii lui sau intre el si familie ceea ce il face cam sensibil desi nu isi doreste pentru ca trimite putin spre slabiciune si punct slab, dar este! Uraste sa stea singur fara familie si prieteni, nu ar face niciodata rau cuiva apropiat si nu numai! Ce poti sa iti doresti decat prieteni adevarati in care sa ai incredere si la care sa poti apela oricand ai nevoie si la orice ora!
Este foarte plin de viata uneori si fara vlaga de multe ori pentru ca are unele momente cand cade pa ganduri si sta fara sa se miste gandindu-se nici el nu stie la ce, dar se simte bine cand face lucrul asta. Ii place sa traiasca, se simte bine oriunde, asculta muzica foarte mult pentru ca il face sa se simta bine, il face sa se simta viu, si prin muzica isi gaseste explicatii la multe intrebari si sentimente. Ii place sa danseze, sa scrie, sa asculte muzica, sa se uite la filme unde deseori gaseste personaje, sau situatii cu care se identifica, si care il caracterizeaza, ii plac filmele cu happy ending de orice natura ar fi el pentru ca asta isi doreste si el pentru el si cei din jur! Ar mai fi multe de spus dar data viitoare vi le va spune el insusi! I Dare U to move!

Adevarata valoare

Astazi am avut parte de intamplari diverse si foarte frumoase mai putin partea de acum de seara in care am luat-o putin pe aratura dar am reusit sa ma stapanesc. Pai pe langa faptul ca ieri noapte a trebuit sa invat pentru ca am avut astazi examen, sau ieri ca este trebut de 12, somnul de 3 ore si trezirea frumoasa pe care a avut grija soarele sa mi-o faca cu razele puternice de dimineata m-au facut sa cred ca va fi o zi buna. Am plecat la examen si pe drum tremuram, nu pentru ca imi era frig, pentru ca nu invatasem foarte bine astfel incap sa fiu sigur ca nu o sa gresesc. Totdeauna reusesc sa invat in mare parte dar acea mica parte confera indecizia, teama, punctul slab, afectiunea procesului. Examenul a fost ok si cred ca s-a desfasurat bine din punctul meu de vedere, as mai fi avut cateva lucruri de spus dar nu am mai avut timp pentru ca profa venise prea tarziu fapt pentru care la 10 jumatate trebuia sa intre alta serie sa dea examen si a trebuit sa predam lucrarile. Dupa examen m-am plimbat putin cu o colega pana la xerox, secretariat si alte locuri speciale si favorite mie precum biblioteca! Plecand de la fac nu aveam chef sa ma intorc la camin cum se intampla de fiecare data si m-am urcat in ratb cu castile in urechi urmand sa ma hotarasc pe drum unde sa merg. Am ajuns la aeroport, un loc care mie imi palce si care ma face sa ma linistesc cand sunt nervos, trist, dezamagit, etc. Privesc pasarile de matal cum vin si pleaca si atasez situatiilor mele aceste zboruri. Ma urc cu gandul in primul avion care pleaca fara sa stiu in ce directie si parasesc ceea ce se num probleme grave ce nu imi dau pace. Privesc pe geamul mic spre parcarea unde stau eu fara nici o putere si imia runc privirea dupa avion. Incerc sa fabulez acum sper ca va dati seama, e tarziu si melodia ce imi urla in casti este de asemenea natura, sporeste creativitatea. Dupa aceasta plimbare am pelcat spre camin. Ajungand la camin am intrat pe messenger si a aparut in fata un mass despre un casting pentru o reclama la coca cola intalnirea urmand sa aiba loc la 15:45 la statia de metrou iancului! Deodata m-am hotarat sa merg cu gandul ca va fi amuzant, o experienta noua, si nimic de pierdut cum spun eu de obicei! Am ajuns la intalnire, organizarea intalnirii nu era tocmai favorabila deoarece eram imprastiati toti in fata statiei de metrou fara sa stim prea multe. Am ajuns la casting, acolo ni s-au facut poze si am intrat cate 4 la probe. Am inceput printr-o prezentare scurta despre noi dupa care s-a dat drumul filmarii scenelor cu scopul testarii. Am filmat 3 scene dintr-o reclama, ceea ce mi s-a parut super ok si mi-a placut la nebunie. Am fost foarte incantat de asta si sper sa fiu chemat din nou pentru ca as vrea sa mai fac chestia asta. E ca si cum descoperi pentru prima data ciocolata dupa care nu te mai saturi. Ideea e ca mi-a palcut foarte mult, sper s amai particip. Ziua s-a terminat petrecand timpul cu o prietena f buna a mea, am discutat, ne-am plimbat in Auchan cu treaba si cam atat ca s-a facut tarziu si in poveste si acum si trebuie sa merg la culcare! :D

Boom

Stiu ca titlurile postarilor mele nu au nici o legatura cu ce scriu eu nu conteaza, asta e si ideea, sa fie cat mai aiurea. Vroiam sa vorbesc despre o posibila idee de a face mai multe parcuri in Bucuresti, idee ce mi se pare foarte optimista, dar cam putin probabil realizabila. Orasul asta are nevoie de asa ceva, dar cei care realizeaza asta nu sunt aceeasi cu cei care au puterea de a face ceva, fapt pentru care cred ca va ramane doar o idee. Daca priviti poza de sus veti vedea o imagine superba zic eu cu Central Park din New York. Acel parc reprezinta oaza lor de verdeata si intr-o mare masura ajuta orasul sa nu mai fie asa de poluat. Aceasta idee este de apreciat si ar trebui adoptata de multe mari orase printre care si Bucurestiul. We need fresh air!

Avizier

E greu sa poti pune foarte multe idei cap la cap sa iasa ceva coerent, dar am sa incerc si sper ca de data asta sa imi iasa. Am foarte multe idei in minte si multe lucruri de spus.
As incepe prin a spune ca a inceput sesiunea si trebuie sa ma apuc de invatat pentru ca nu este de glumit si trebuie sa ma straduiesc ca sa reusesc. Nu este usor, nimeni nu a spus ca este usor dar daca ar fi prea usor nu ar mai merita. Succesul este mult mai frumos cand stii ca te-ai chinuit si ai muncit pentru el, iar mie imi place sa am succese trudite. Este adevarat ca uneori apar si insuccese ceea ce ma enerveaza la culme pentru ca urasc sa pierd, dar numai asa pot invata unde gresesc, unde trebuie lucrat mai mult. Accept esecurile pentru ca fac parte din viata, doar din acest punct de vedere le accept, dar nu vreau sa faca parte din viata mea sau daca vor face parte sper sa fie cat mai putine. Am sa ma opresc aici in seara asta! Noapte buna!

O noua abordare!

De astazi am sa adopt o noua abordare pe acest blog si am sa il dedic in totalitate promovarii ecologiei. Stiu ca muuuuuulta lume crede ca ecologia este o prostie dar va rog intr-o zi daca va aflati in bucuresti sa iesiti la amiaza in oras si sa va plimbari pe strazi si sa vedeti si sa respirati aerul in care traiti dupa care sa mergeti acasa si sa va spalati pe fata uitandu-va la apa care se scurge, veti avea surprinderea ca este plina de praf. Dar o mare parte din cantitatea de praf pe care fiecare dintre noi o asimilam in fiecare zi nu se afla pe corp si in interiorul nostru, in plamani si stiti ce este cel mai "bine"???...ca organizmul uman nu poate aismila praf de unde rezulta faptul ca va veti imbolnavi. Acesta este doar inceputul deoarece la cate proiecte de constructii se anunta in bucurestiul deja sufocant in 10 ani cred ca jumatate din populatia bucurestiului va suferi de grave maladii respiratorii, frumos, nu? Pe langa acest lucru trebuie sa amintim de traficul bucurestean, este minunat cand vezi cate masini stau blocate la un semafor, si cati se enerveaza pentru ca nu ajung la timp la intalniri, serviciu sau alte evenimente. Pe langa faptul ca sunt n masini in Bucuresti sunt si multe care nu respecta normele de poluare printre care si foarte multe RATB-uri care polueaza cat 10 masini la un loc.

Daca ar fi sa ne intoarcem la poluarea la scara globala as avea rugamintea ca toata lumea sa stea o clipa si sa se intrebe "Ce am facut?" gandindu-va la care este situatia in acest moment referitor la distrugerea planetei, dar si intrebarea "Ce e de facut?" la care sunt sigur ca toti avem raspunsuri. Luati o hartie de pe jos cand altcineva o arunca si puneti-o voi la cos si simtiti-va impacati ca ati facut o fapta buna. Ganditi-va ca daca majoritatea locuitorilor de pe aceasta planeta ar face macar un gest de acest fel si ar spune "Am salvat planeta!", chiar se va intampla asta. O hartie aruncata la cos inseamna mai mult decat va puteti imagina. Dumnezeu ne-a creat conditii sa locuim pe aceasta planeta si ne-a incredintat-o noua sa avem grija de ea, dar noi ce am facut in semn de multumire?, am distrus-o si continuam sa o facem. Ne taiem creanga de sub picioare. Cu totii vrem sa avem copii si multi dintre noi chiar au dar de ce mai dam nastere copiilor, unde vor mai trai acestia, in ce mediu, le dam nastere sa ii omoram apoi imbolnaviti de numeroase maladii din cauza poluarii. Unde vor mai locui acestia daca noi distrugem pamantul pe care locuim? Fiecare dintre noi facem curatenie in casa pentru ca nu ne place sa traim in mizerie, de ce nu am face si afara, planeta aceasta este casa noastra, haideti sa facem putin curatenie ca dupa atata petrecut s-a facut dezordine mare. Sunt multe de spus dar va rog vizionati videoclipul formatiei Linkin Park-What i've done si amintiti-va sentimentul cand vedeti imaginile cutremuratoare si ganditi-va ce ati simti daca ati vedea cu ochii vostri acele imagini pe viu. Eu de fiecare data ma cutremur cand vad si ma intreb "what i've done?" si imi spun singur ca nu vreau sa imi distrug viata distrugand mediul in care traiesc. Refuz sa cred ca voi vreti asta, va rog ajutati-va si faceti ceva oricat de mic ar fi!