A new day could be a new life!

marți, 28 decembrie 2010

2010

Anul 2010 a fost unul al schimbarilor, oarecum mi-am dat seama ca m-am schimbat foarte mult de cum ma stiau toti si de cum ma stiam eu.
Anul a inceput oarecum bine, prima sesiune am trecut-o fara niciun examen picat si o nota buna la cel mai greu examen. Imi propusesem sa trec sesiunea fara restante, aveam nevoie pentru ca din primul an semestrul 1 nu mai avusesem sesiune fara restante. M-am enervat, mi-am spus ca am nevoie de asta sa ma motiveze, m-a ajutat bunul Dumnezeu si am reusit. A fost o sesiune buna, nopti nedormite, pauze de tigara dese, din ora in ora si sufeream in acelasi timp pe melodiile pe care le ascultam inainte. Sufeream nu pentru ca ma despartisem pentru ca inca ne vedeam dar sufeream pentru ca nu mai era la fel, pentru ca eram altii si nu o mai doream.
Au trecut vreo doua luni si apoi de Paste dupa ultima noapte petrecuta la mine acasa nu ne-am mai vorbit decat foarte rar prin cateva mesaje si pe mess din cand in cand. Dupa Paste m-am mutat la o cunostinta si ma simteam mai bine decat unde stateam prima data. Am inceput sa fumez mai mult, eram foarte stresat, aveam 4 restante din anii trecuti si imi era teama ca nu o sa ajung sa dau licenta in vara. Era tot ce imi doream. A venit sesiunea si datorita unui drum la secretara care mi-a dat ideea sa dau a doua zi restanta la macro am reusit sa dobor bivolul. Am invatat in noaptea aia la Cristi acasa si a doua zi m-am trezit buimac sa ma duc la 7 jumate la examen. Am ajuns la facultate si am alergat disperat in toate partile ca nu gaseam sala, o ora am fugit in toate cladirile desi verificasem ora si sala numai ca nu verificasem ziua. Am alergat pana cand mi-am dat seama ca nu era in ziua aia si am plecat acasa rasufland usurat cu o tigara in gura. Era o dimineata superba de inceput de vara. Soarele rasarea, umbrele cladirilor se vedeau pe asfalt si lumea incepea sa iasa de pe la metrou in masa. Am reusit sa imi dau restanta si am luat-o. Nu mi-a venit sa cred, eram la Cristi cand am verificat pagina de net si am zbierat de bucurie ca s-a speriat mama lui. A fost o implinire ca am reusit sa iau examenul ala, am fost asa de fericit. Apoi a urmat sesiunea si bagam tare noapte de noapte, pachet dupa pachet. Nu dormeam pana la rasarit, stateam pe geam in pauze cu cana de pepsi langa si fumam privind rasaritul. Noptile alea nu am sa le uit cat o sa traiesc. Am reusit sa iau restantele si examenele mai putin de una. Aveam dreptul muncii cu care ma chinuiam de mult si imi era teama pentru ca era grila si eu nu le aveam cu grilele, plus ca era ras multiplu. Am reusit sa iau si restanta aia si apoi am aflat ca mai am 3 zile ca sa imi fac licenta. Nu m-am apucat mai devreme de ea pentru ca nu aveam restantele luate si nu ma gandeam decat la asta. In 3 nopti am facut licenta, nu era minunata dar era. In ziua in care am sustinut-o si am aflat ca am luat peste 8,5 am fost cel mai fericit, atat imi doream sa iau peste 8,5 ca sa am sansa la un master in afara cand o sa imi propun asta.
2 luni acasa au fost de vis, nicio grija, mai putin plecarea, dar in rest toate erau pe placul meu, relaxare totala.
O alta implinire este faptul ca am facut pasul si am venit in Canada, a fost o decizie grea si mi-am asumat un risc foarte mare, plus ca nu am avut nimic cand am venit aici si a trebuit sa infrunt totul si sa ma lupt pentru orice. Nu e mare lucru pentru ca imi plac provocarile si nu o sa renunt niciodata la a lupta pentru ce imi doresc.
Iata-ma acum aici, stau pe canapea, e ora 3 dimineata si rememorez un an care mai are putin si se incheie. A trecut repede si s-au intamplat multe, sunt multumit, am realizat lucruri foarte importante precum licenta.
Am realizat ca ma schimb si pe zi ce trece uitandu-ma in jur imi dau seama ca sunt un om mare si trebuie sa incep sa ma gandesc si la alte lucruri care tin de viitor. A fost un an intens, cu nervii intinsi la maxim, cu hopuri mari, dar a fost un an care m-a intarit si simt ca incet incet ma apropii de momentul in care ma voi cunoaste intr-un totul si voi sti exact ce vreau sa fac de acum inainte.

joi, 25 noiembrie 2010

Peripetii din copilarie...nu incercati acasa!

Trebuie sa postez cateva amintiri care mi-au facut copilaria frumoasa, asta spun acum pentru atunci unele s-au lasat cu batai de la mama.

1. Pai cred ca ar trebui sa incep cu varsta de 5 ani cand faptul ca faceam singur la toaleta era ceva impresionant si intr-o zi m-am gandit eu, oare cum ar fi daca as face eu pipi de la etaj pe scara blocului. Zis si facut, mai eram cu o prietena, vecina de pe scara si ea a ramas la parter sa stea de 6 iar eu am urcat la etajul 1. Pentru mine atunci parea foarte sus si deja ma vedeam cum faceam un curcubeu. Nu mi-a trebuit mult si mi-am lasat pantalonii in jos, dar de tot cum faceam la gradinita ca sa nu ne udam pe pantalonasi, am inceput eu treaba si eram minunat de cat de departe se ducea, pana cand se trezeste o vecina sa iasa pe usa de la etajul 1. Eee uite pe asta nu o luasem in calcul ca cineva ar putea sa iasa si de acolo, mai mult de atat era una din cele mai rele vecine, eram toti bat cand intra pe scara si nu spuneam mai mult decat saru'mana. Cand am vazut-o am incremenit si nu stiam ce sa fac pentru ca jetul nu se terminase. Nu mi-a trebuit decat sa aud ce faci ma acolo si in secunda doi am terminat, eram cu pantalonii pe mine si goneam pe scari in jos. Am iesit afara si am mers direct in spatele blocului sa nu ma vada ca ea avea balconul pe fata. Mi-a fost rusine sa mai dau ochii cu ea un timp dupa intamplare dar nu s-a suparat. Si asta nu a fost singura peripetie cu vecina!

Pai cred ca am sa va las sa va delectati cu asta momentan pana ii dau forma urmatoarei.

O viata...

Te aud cum ma strigi, dar fug in directia opusa cat de repede pot doar ca te aud la fel de tare oriunde as fugi. Chiar daca vrei sa ma lovesti de pamant cu toata forta nu o sa te las, o sa lupt cu tine. Lupt pentru ca pot sa imi tin mai mult respiratia decat tine, pentru ca nu respir la fel de greu ca tine, pentru ca nu transpir la fel de repede ca tine, pentru ca nu obosesc la fel de usor ca tine.
Ma gandesc ca uneori nu sunt realist si poate ar trebui sa te las sa ma pui la pamant si sa crezi ca m-ai doborat dar ma vei ajuta sa vad ca lucrurile nu sunt atat de idealiste si m-as ridica cu forte noi si cu un simt al realitatii intarit ceea ce m-ar face sa te pot dobora. Crezi ca m-ai invisn? NU! M-am folosit de tine sa ma aduc cu picioarele pe pamant si acum ca sunt mai ancorat ca niciodata nu vei mai putea sa te mai joci cu mine cum vrei tu.
Te opresc acolo unde esti acum, departe de mine, dupa gardul din plasa si te vad cum te uiti la mine cu ura si parere de rau ca nu m-ai putut dobora. Nu trebuie sa te temi ci sa te bucuri ca am reusit sa inving, sa razbat si sa fii mandru de mine.
Poti pleca linistit ca m-ai ajutat sa devin mai puternic si ca nimeni nu ma va mai dobora niciodata.
Am sa iti intorc spatele si am sa plec, nu ma privi cum ma indepartez ci pleaca in acelasi timp cu mine in directia ta si uita-ma.

vineri, 12 noiembrie 2010

Turbulente...

pfff....la munca, inca o noua zi dar macar e vineri si maine pot sa ma relaxez. astazi nu am avut chef sa merg la jobul de dimineata desi era aproape de mine. Eram foarte obosit si aveam nevoie de somn. M-am intalnit cu Alina dupa ce a iesit de la lucru si am mers sa ne plimbam putin pentru ca e soare afara si frumos, caldut. M-am simtit frustrat la un moment dat si o sa spun de ce. Mergand prin parc la un moment dat se auzea un cantec de orga de undeva si am decis sa aflam de unde vine. Era din turnul Universitatii din Toronto. Am ajuns acolo si ne-am plimbat putin sa vedem cam despre ce este vorba. Erau multi studenti care se perindau pe holurile facultatii si atunci am simtit ca vreau sa apartin si eu unui anumit grup, institutii sa ma simt ca fac parte din ceva. Ma simteam ca un spectator vazandu-i pe ei si imi doream sa fiu si eu acolo. Era un fel de window shopper. Cred ca asta vine din dorinta de a ma simti ca acasa aici, pentru ca de multe ori ma simt un strain intr-un oras plin de oameni si aglomerat.
De cateva zile ma tot gandesc sa incerc ceva nou si nu stiu inca ce. Vreau sa fac ceva, sa imi schimb anumite obiceiuri macar pentru o saptamana, sa ma schimb pentru o saptamana. M-am gandit sa ma las de gandit, cred ca este foarte complicat dar pot sa incerc. Nu am idee cum o sa fac asta dar vine o saptamana noua si pot experimenta. Trebuie sa imi fixez cateva reguli stricte pentru o saptamana de proba. Cum sa te lasi de gandit? Habar nu am dar tare as vrea sa vad cum este! Cred ca ar fi mai usor sa spun hai sa renunt la Mc, sau la tigari, sau la cafea! Sper ca e bine sa incep cu ce e mai greu si restul vor fi floare la ureche!

miercuri, 27 octombrie 2010

crezi ca mai traiesti?

ce intrebare, ma gandeam ieri noapte cand ma intorceam de la lucru. nu stiam ce sa raspund, sa spun nu si sa accept ca ma dau batut sau sa spun da si sa raman in metrou pentru o cursa mai lunga.
si daca admit ca nu, ce o sa fac? o sa ies afara o sa imi aprind o tigare si o sa stau intr-un colt uitandu-ma la trecatori prin fumul de tigara pe care il pufai foarte repede si care este gros pentru ca afara este frig. Sunt multi, poate si ei au probleme dar de ce sunt doar eu cel care crede ca la el au inceput toate si ca la el o sa se termine? Oare toti sunt asa?
nu cred ca mai gandeste cineva ca mine, dar ce mai conteaza cine si ce face, conteaza numai ce fac eu si cum imi rezolv eu problemele si frustrarile.
trag repede din tigare ca e frig si deja mi-au inghetat degetele, pufai un fum gros si abundent. stau neclintit si admir spectacolul de efecte speciale, ma simt un masinist.
dupa ce o arunc pe jos si calc pe ea ca sa nu mai fumege o iau la pas spre casa. e aproape dar tot am timp sa imi derulez tot trecutul si sa ma gandesc la ce a fost bine ce a fost rau, ce as putea imbunatati si asta e cel mai interesant pas pentru ca in fiecare zi ma gandesc la asta si momentan nu pot sa spun ca am gasit cele mai bune solutii.
sper candva intr-o zi toate deciziile astea sa se uneasca in acelasi punct si sa provoace o oportunitate mareata pe care o sa o accept cu drag.!
am plecat la somn ca este ora 4 am!

vineri, 8 octombrie 2010

timpu trece, noi ramanem, cine stie pe unde!

ce repede trece timpul asta, nici nu iti dai seama pentru ca daca ai putea sa privesti din afara sa fii macar putin spectator la piesa asta de teatru ce se joaca in fiecare zi dar cu actori diferiti si cu subiect diferit numai numele este acelasi - viata - ai vedea ce repede zboara timpul.
imi aduc aminte de parca a fost ieri primele zile in bucuresti la admitere, canicula insuportabila, examen ora 3, soarele arzand ca niciodata, asfaltul moale de puteai sa iti vezi urma de la pantof pe unde treceai, mirosul insuportabil de noxe si aglomeratia care nu tinea cont de acest aspect. sala de examen cu coli in geam ca sa nu intre caldura si ghici ce noroc am avut, am primit loc langa geam. transpiram asteptand foaia de examen si ma gandeam cum o sa fie cand o sa incep sa si gandesc. normal ca ce credeam eu ca o sa fie a fost putin din ceea ce a fost, eram ud tot de parca facusem dus imbracat si nu mai zic ce senzatie ai dupa ce iti dai seama ca ai inceput sa mirosi. normal ca toata lumea era transpirata si asta facea aerul irespirabil. credeam ca dupa ce se va termina si voi iesi afara va fi mai racoare, da de unde, era si mai rau, nu adia deloc vantul. cumparam apa rece la fiecare magazin pe care il intalneam pentru ca in 15 minute apa nu mai era rece deloc si trebuia alta.
ideea e ca am intrat la facultate si mai mult de atat, din toate examenele am facut cel mai bine la acesta pe care l-am dat in toiul caldurii.
3 ani de facultate, chiar au fost? cand? da eu ce am facut, am dormit? de ce pare ca a fost asa de scurt ca un vis. macar e un vis devenit realitate, ca mai nou am reusit sa si termin facultatea si sa imi iau licenta, lucky me! macar imi aduc aminte ultimele saptamani in care ma luptam cu examenele, apoi cu restantele, apoi fa licenta in 3 zile si 3 nopti, vezi ce ironie, unii petrec 3 zile si 3 nopti, dar toate au fost spre bine. multumesc lui Dumnezeu.
iata-ma acum aici, hmmm...interesant cum suna, da Canada, woow ce tare ar zice unii.
hai sa zicem ca este, dar e frustrant sa stii ca tara in care ai crescut si ai facut atata scoala nu poate sa te ajute sa iti gasesti un job ok dupa ce iti termini facultatea si trebuie sa iti iei traista si sa te cari in tari straine. nici macar europa care na, e mai ok nu te primeste ca nu ai aia, aia, aia, aia, etc. am o luna si aproape 2 saptamani, cred, nu am calculat exact, de cand sunt in toronto si deja imi e dor de casa. imi pare rau ca nu am putut sa raman acolo si sa fie totul minunat. nevoia m-a impins aici, adevarul e ca a avut ceva forta sa ma arunce pana peste ocean.
ia-o de la capat, cauta chirie, bifat, muta-te, bifat, heiiii ce fain nu avem nici macar pe ce dormi, doar o saltea pe care ne ingramadim 3 persoane. nu e minunat cum nevoia apropie anumite persoane. iti e foame, vaaaaiii...nu avem nici linguri nici pahare, deja e o comedie pentru mine. macar radem cand tre sa plangem, poate ajuta la ceva.
hai ca nu e asa rau, am carat din costco un geamantan plin cu cumparaturi. cu trolerul ca nu avem masina si e mai usor. ne-am luat de toate, cel putin pentru cateva zile dar macar simtim ca apartinem locului. am facut sa arate mai fain, mai a casa de locuit. o sa vedeti si voi intr-o zi, cand o sa pun poze pe net. ha ha.
stai ca nu s-a terminat, cauta job. zis si facut, intra pe net, apar 30 de joburi pe zi, aplica, te ia durerea de cap, te epuizeaza psihic sa stai in fiecare mail sa scrii de ce esti tu cel mai bun, ajungi sa crezi si tu ce scrii acolo dupa vreo 10 mailul. asteptam sa fim sunati, stiti doar cum e vorba aia, "te sunam noi"!

heeeiii....happy aimhai from toronto va spune nu va pierdeti speranta!