A fost odata candva undeva ca de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, un pusti micut, un prichindel care isi dorea sa zboare, sa ajunga la nori sa ii poata atinge, sa fie la inaltime, sa vada totul de sus. Reusea sa distinga sunetele atunci cand afara se auzea un avion trecand, indiferent de ce facea lasa totul si alerga repede afara, fugea sa le vada cum cutreiera cerul in lung si in lat, deseneaza linii paralele in urma lor lungi de le urmaresti cu privirea dintr-o parte in alta. Privea si privea pe cer pana intr-o zi cand a ajuns sa priveasca dar de pe cer, pe geamul unui avion, acum el desena liniile pe cer, cei de jos se uitau la el, era sus, deasupra tuturor, nimeni nu ii putea lua bucuria. Este ca un drog, il gusti odata si nu te mai poti satura, dar aceasta dependenta te face mai fericit decat orice, nu te mai saturi. La fel si pentru acel prichindel care acum este mare, zboara cu orice ocazie i se iveste si nu renunta pentru nimic, acest lucru poate face fericit pe oricine si toti stiu ca nimic nu se compara cu pasarea de metal ce te poarta acolo unde vrei. Masivitatea cu care se impune in fata ta cand ii pasesti pe teritoriul, este fericit cand intri, e ca si cum s-ar gadila la fiecare pasager care intra si devine nerabdator sa zboare, sa impanzeasca cerul, iar mandria cu care se misca si isi prezinta statura este de neegalat, nu poti decat sa te inclini si sa saluti cu respect.
Si-a dorit sa ajunga acolo sus, a fost acolo, i-a placut si vrea sa se intoarca definitiv, sa fie el cel care va fi la comanda masivului de metal, sa fie el cel care il face sa zboare, care ii da bice si il pune acolo unde se simte cel mai bine, pe cer. Keep dreaming!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu