live from usa

salutare lume!am promis ca scriu despre state dar nu am avut timp! lucram f intens, cam 80 de ore pe saptamana(multi bani:D)! am ajuns bine in state avand in vedere ca zborul de la business class a fost mai mult decat minunat!cand am ajuns aici am avut un mic soc dar speram sa se rezolve! curand o sa va mai dau vesti! acum nu mai am timp ca se face ora 10 pm si trebuie sa dormim pentru ca trezirea este la ora 5 dimneata (atunci se da masa si nu putem rata asa ceva:D)! ablamos!:))

Episodul 1 by Supervisor

Trebuie sa incep prin a va spune ca eu am fost foarte sceptic in privinta "Experientei Americane" si ca scriu aceasta "scurta" poveste mai mult pt mine, am memoria proasta si nu as vrea sa uit asa repede vacanta de anul trecut. In vara 2007 am fost in Grecia si a fost foarte distractiv, soare, mare, mers la somn la 4-5 dimineata mai mereu, bautura, ce mai, o adevarata experienta. Din ce auzisem de la prieteni care fusesera in state, nu eram foarte impresionat, dar am avut intotdeauna curiozitatea sa aflu lucruri noi asa ca dupa ce m-a tras de maneca Roxana ( draga mea colega si prietena de la facultate), am mers la American experience si ne-am inscris amandoi, din pacate nu am mai mers impreuna ca in Grecia ci in locuri diferite. Am aflat ca mai aveam 2 colegi de serie care plecau in state asa ca am vorbit c unul din ei(maxim) si am decis sa plecam in acelasi loc ca sa ne tinem de urat :)). Din start lumea din jurul meu era mult mai entuziasta decat mine pt plecare in AMERICA!!. Auzeam mereu chestii de genu: " Vai pleci in America!" "oaaau ce frumos, in America, asa departe" "Si vrei sa ramai acolo,nu?" "Si vara asta pleci, tie nu-ti place acasa?". M-am trezit cu o lista luuuunga de la Iulia de la AE cu toti cei care mergeau la ACME si cu rugamintea sa le dau si lor un mail, pentru ca sunt multi care merg singuri si ar fi bine sa ne cunoastem inainte. Zis si facut, iau lista, ma apuc sa scriu mailu si cand ma uit mai atent la orasul de provenienta vad: Iasi, Iasi, Iasi, Iasi, vreo 4-5 din Cluj si doar 2 din Bucuresti. Nu prea stiam eu cum o sa ne intalnim noi inainte de plecare, dar mailul era deja scris asa ca l-am trimis. 
  Am fost foarte mirat cand am mers la ambasada si erau toti la coada, emotionati, de parca castigasera la loto, asteptau sa intre la interviu asa cum asteapta lumea duminica extragerea la 6 din 49. Mi se parea un pic umilitor sa stam acolo de parca cine stie ce mare favoare ne faceau americanii ca ne primesc in tara lor , acest "taram al fagaduintei". Dupa ce am luat viza si eram sigur ca voi pleca, am scris pe grupul de yahoo pe care intre timp il facuse "un anume Alex Sava" :P si am aflat de Simona, fata din Iasi, care pleca spre SUA in aceeasi zi cu mine si Maxim. Era pentru prima data cand zburam insa nu ma asteptam la ceva foarte special. In aeroport ne-am intalnit cu inca vreo 5 studenti care erau la aceeasi facultate cu mine si Maxim si eram foarte mirati de aceasta coincidenta. Ajunsi in Londra, starea mea de letargie a inceput sa dispara, am fost uimit de cat de mare era aeroportul Heathrow, imens!!. Trecerea de la Coanda, unde ai practic 2 terminale, la Heathrow unde trebuie sa iei autobuzul 10 min ca sa ajungi la zborul de legatura, a fost socanta.
  Primul contact cu America, a fost un soc cultural, in primul rand datorita culorilor pe care le intalnesti la tot pasul, in special negru, adica ce vezi in Londra negri si indieni nu se compara cu populatia neagra si asiatica din NY. Nu ma intelegeti gresit, nu ma consider rasist, dar cand nu esti obisnuit, reactionezi cel putin ciudat. In al-2lea rand, de la o natiune care se lauda cu dictonul "clientul nostru, regele nostru" primirea pe care ne-au facut-o ofiterii vamali din aeroport a fost cel putin rece, daca nu chiar nepoliticoasa??... Bine, am ajuns in State, si acuma ce facem?? Mare parte din cei cu care am venit au fost luati de un tip cu un van care trebuia sa-i duca in Ocean city acolo unde ei aveau contract. Dar eu , Maxim si Simona eram in ceata. Trebuia sa ajungem la un Welcome Center, doar ca nu stiam cum sa facem. Una peste alta, am ajuns in Wildwood, oraselu unde era Welcome Centeru pe la 1 noaptea parca. Scheciul era ca WC se deschidea la 8 dimineata( sau asa credeam noi) Asa ca nedormiti de mai mult de o zi, ne-am intins pe niste banci acolo in statie si am asteptat venirea diminetii. Se face ora 8, in casa nu era nimeni, noi eram nemancati, iritati, nu gaseam pe nimeni. Reusim sa sunam managerul Acme-ului unde trebuia sa lucram si in cele din urma vine cineva la WC si ne ia in primire. 
  Prima problema, jobul nostru nu mai este disponbil si trebuie sa lucram tura de noapte. Noi, nervosi (pe buna dreptate) zicem ca nu acceptam ca noi am venit cu alt job si nu vrem sa schimbam. Problema doi: cazarea este 110$/ saptamana, cam nasol, noi stiam de max! 100$. Pusi in fata faptului implinit, acceptam conditiile impuse si ni se zice sa scuipam intr-un borcanel ca sa faca testul antidrog. Va dati seama, ceva nou pentru noi, chiar daca nu fumasem sau prizasem nimic :)). Ne gandim intr-un moment de inspiratie sa ne cumparam cartele SIM de America , numai ca intervine o mica problema, americanii se cred mai speciali si drept urmare nu prea se gasesc cartele la liber. Suntem nevoiti sa ne cumparam cu tot cu telefon de la virgin mobile un pachet de 15$ parca. Rupti de foame, zicem sa incercam un Mc'Donalds de la mama lui.....mare greseala. Primul Mac la care am fost, era o franciza ca toate de altfel, doar ca era mai ciudat. Nu gaseai nimic care sa semene la nume cu orice stim noi (poate doar numele sucurilor). Mancarea era jalnica dar si mai neobisnuit, daca luai ceva de baut, primeai paharul si te duceai singur la dozatorul din mijl restaurantului si iti puneai singur sucul. Deci primele 24 de ore in America au fost o deziluzie totala.

Pe aripile vantului!

A fost odata candva undeva ca de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, un pusti micut, un prichindel care isi dorea sa zboare, sa ajunga la nori sa ii poata atinge, sa fie la inaltime, sa vada totul de sus. Reusea sa distinga sunetele atunci cand afara se auzea un avion trecand, indiferent de ce facea lasa totul si alerga repede afara, fugea sa le vada cum cutreiera cerul in lung si in lat, deseneaza linii paralele in urma lor lungi de le urmaresti cu privirea dintr-o parte in alta. Privea si privea pe cer pana intr-o zi cand a ajuns sa priveasca dar de pe cer, pe geamul unui avion, acum el desena liniile pe cer, cei de jos se uitau la el, era sus, deasupra tuturor, nimeni nu ii putea lua bucuria. Este ca un drog, il gusti odata si nu te mai poti satura, dar aceasta dependenta te face mai fericit decat orice, nu te mai saturi. La fel si pentru acel prichindel care acum este mare, zboara cu orice ocazie i se iveste si nu renunta pentru nimic, acest lucru poate face fericit pe oricine si toti stiu ca nimic nu se compara cu pasarea de metal ce te poarta acolo unde vrei. Masivitatea cu care se impune in fata ta cand ii pasesti pe teritoriul, este fericit cand intri, e ca si cum s-ar gadila la fiecare pasager care intra si devine nerabdator sa zboare, sa impanzeasca cerul, iar mandria cu care se misca si isi prezinta statura este de neegalat, nu poti decat sa te inclini si sa saluti cu respect. 

Si-a dorit sa ajunga acolo sus, a fost acolo, i-a placut si vrea sa se intoarca definitiv, sa fie el cel care va fi la comanda masivului de metal, sa fie el cel care il face sa zboare, care ii da bice si il pune acolo unde se simte cel mai bine, pe cer. Keep dreaming!